Ne naștem cu acest dar, cel de a fi spontani. În timp, apar factorii care ne limitează – teama de a fi judecați, teama de a greși, comoditatea rutinei. Ca profesor, văd zilnic fenomenul fugii din fața răspunsului. Așa l-am numit eu, e senzația pe care o am când un copil încearcă timid să-și strecoare gândurile prin filtrul lui „Ce vor spune ceilalți?”. E răspunsul pe care îl dă folosind un ton interogativ, nesigur. În ultimă instanță, e „blank-ul”, vidul din minte, blocajul de care se lovește orice încercare de a spune „ceva”. Noi am detaliat 10 metode prin care un profesor poate încuraja spontaneitatea copiilor.

copil timid

1Borcanul cu aventuri. Câte aventuri au loc într-un borcan? Invită-i să își scrie pe bilețele ideile. Vei găsi idei foarte interesante – o vânătoare de comori prin școală, baloane de săpun pe terenul de sport etc.

borcan

2. Următorul pas? Cartea aventurilor. De umplut cu fotografii, istorisiri și mărturii din aceste peripeții.

afis

3Schimbă decorul! De ce doar sala de clasă sau biroul pe care își fac temele? Când ies din decorul obișnuit, copiii interpretează acest „altceva” ca pe o invitație la a fi mai creativi și spontani.

4. Încurajează-i să se exprime, acceptând faptul că suntem diferiți și unici. Creează un panou al clasei unde fiecare va avea colțul său personalizat (poze, citate, o scurtă descriere etc.).

5. Ceva nou în fiecare zi. Încurajează-i să învețe un lucru nou în fiecare zi. Nu contează domeniul. Începeți activitatea cu Noutatea zilei, o rubrică la care să contribuie cu diverse curiozități adunate de ei.

6. Ajută-i să renunțe la ideile limitative: „Nu sunt suficient de bun” este, clar, cel mai mare dușman al spontaneității.

7. Luați o pauză altfel, o pauză în care să învățați câteva mișcări pentru a pune la cale o nouă coregrafie.

8Eu și noua mea pasiune. Organizează un târg la care ei pot expune rezultatele unei noi pasiuni. Se vor aduna brioșe, fotografii, origami, aranjamente florale, pietre pictate…

9. Învață-i să fie atenți! Atenția poate fi antrenată printr-o mulțime de activități sau joculețe împrumutate din teatrul de improvizație. De exemplu, jocul „Cârligele”. Copiii sunt așezați în cerc. Cineva spune un cuvânt (apă, de exemplu). Un copil indicat  de el va continua lanțul spunând un cuvânt pe care să îl agațe de cel spus anterior (ploaie, picătură…). Următorul se va lega de acest „cârlig” (umbrelă, nor…) Jocul are un ritm alert.

10. Spontaneitatea este în afara zonei de confort. Realizați proiecte care implică situații ce generează comunicarea, contactul cu oameni noi   („Interviu cu un medic„, „Zece lucruri pe care le-am aflat de la un actor„).

Oricare ar fi modalitatea aleasă, spontaneitatea trebuie valorificată ca moment al descoperirii și al experimentării.

Leave us a Reply